Cum te-aș putea privi, fiul meu, fiica mea, în groaza infinit mai mare decât cea mai înfiorătoare groază trăită vreodată, cum te-aș putea privi într-o desnădejde fără sfârșit, cum te-aș putea privi într-un chin veșnic clipă de clipă mai intens, într-o infinitate de clipe? Omule, ascultă-Mă!
O, de M-ai asculta, omule! Te-am întocmit pentru slavă, te-am crescut nu pentru ce ai putea tu să-Mi dai, ci pentru ca tu să poți primi din Mine, să ne putem plimba, duh din duh, prin răcoarea serii sființind galaxiile prin prezența Mea și a ta.
Da! Am murit Eu în locul tău! Am murit Eu cu toate morțile tale, am trăit Eu toate durerile tale, toată dreptatea înfiorătoarei pedepse am purtat-o Eu. În dreptatea mea nu am putut ierta păcatul tău, ci l-am pedepsit în trupul Meu pe Golgota. Problema neputinței tale am rezolvat-o Eu, dar nici chiar Eu nu te pot forța să mă iubești. Înțelegi tu? Golul infinit din tine, moartea veșnică, numai tu îl poți deschide pentru ca Eu să-l umplu cu viața veșnică.
Unde ești, fiule? Mă auzi? Eu am venit nu să cer, ci să dau… Ai auzit despre Mine că nu obosesc iertând? Și totuși tu intri în casa Mea, confortabil în nelegiuirea ta… Cine ți-a spus că eu pot trece cu vederea nelegiuirea? N-am purtat Eu pedeapsa ei pe cruce? Mă bucur să iert, vino și cere-ți iertare! Ți-a spus cineva că nu te văd? Unde te poți ascunde de prezența Mea? Cât vei fugi de dragostea Mea?
Ai auzit despre Mine că Eu sunt Ușa oilor, că eu sunt Calea, Adevărul și Viața si că nimeni nu poate veni la Tatăl decât prin Mine? Unde alergi? Nu știai că eu sunt singurul Mijlocitor între tine și Dumnezeu? Cine a îndrăznit să-ți spună altceva? Eu și numai Eu am murit pentru tine!
Cine ți-a spus că există anticamere în cer? Pot primi Eu mită? Si dacă Avraam nu a putut trece prăpastia dintre rai si iad doar ca să umezească cu degetul buzele bogatului nemilostiv, cine ți-a spus ca pomenile și parastasurile tale o pot face? Cine ți-a spus că poți înjura pe Dumnezeu dacă ești al Lui? Eu te apăr, eu ridic zid de ocrotire cu sângele Meu, Eu te ung cu putere pentru lucrarea Mea pentru că tu și toți cei născuți din mine sunteți o preoție împărătească. Cine a îndrăznit să vă învețe altfel?
Ai auzit despre Mine că nu pot să văd sărbatoarea unită cu nelegiuirea? Cum de îndrăznești să vii cu daruri din bogățiile furate, cu laude rostite cu buzele necurate?
Iată, te pregătești de sărbătoare, ba chiar îți chinui sufletul cu zile de post. Pe cine, fiul meu, pe cine, fiica mea, ai săturat cu mâncarea ta? Durerea cui ai încercat s-o alini printr-un cuvânt bun? Pentru cine, în ultima vreme, te-ai rugat în agonie, pentru cine ai fost purtătorul Cuvântului mântuirii?
Eu nu obosesc iertând, vino!
Eu nu dorm, încrede-te în paza Mea!
Eu ascult, roagă-te!
Eu sunt singurul Dumnezeu, numai mie să mi te închini!
Eu te iubesc cu o iubire veșnică!
One Response to Slavomir Almăjan / Cuvânt pentru tine